Pe data de 5 noiembrie 2024, membrii BAA „Legal Service” au participat în calitate de formatori la Centrul de Instruire al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Participanții la sesiune au fost:
- Igor SPÎNU,
Președintele BAA „Legal Service”, avocat, doctor în drept, conferențiar universitar, Șeful Catedrei de drept public, USEM. - Snejana CIOCHINĂ,
avocat în cadrul BAA „Legal Service”, doctorand în cadrul „Școlii Doctorale Științe Juridice și Relații Internaționale”, USEM. - Ion BOTNARENCO,
avocat.
Subiectul sesiunii a fost: „Aspecte referitoare la prezentarea în instanță la ședințele judiciare privind aplicarea sancțiunilor contravenționale pentru comiterea contravenției prevăzute la art. 343 din Codul contravențional al RM”.
Această sesiune a oferit o analiză detaliată a procedurilor judiciare implicate în contestarea proceselor-verbale de constatare a contravențiilor. Participanții au avut ocazia să se familiarizeze cu aspectele teoretice și practice ale apărării în instanță. De asemenea, au fost abordate tehnici și tactici de argumentare a contestațiilor, având ca scop clarificarea sancțiunilor aplicate și întărirea abilităților profesionale necesare pentru o reprezentare eficientă în fața instanțelor de judecată.